Totul despre ajutorul de stat

Urmărește ghidul video HORECA20 și obține despăgubirea de până la 800.000 euro, fără să angajezi un consultant

Realizat sub egida

Fundația Națională a Tinerilor Manageri

Guvernul României oferă un ajutor de stat nerambursabil care acoperă o parte din pierderea aferentă perioadei în care activitatea operatorilor economici (structuri de cazare, structuri de alimentație, agenții de turism, organizatori de evenimente) a fost afectată de primul val al pandemiei COVID-19.

Primești până la 800.000 euro

Ajutorul se acordă sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților aferente codurilor CAEN eligibile în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro.

Bugetul schemei de ajutor

Până la 500.000.000 euro, cu finanțare prin fonduri europene și credite de angajament.

Criterii de acordare

Bugetul schemei de ajutor se va distribui tuturor beneficiarilor eligibili care aplică.

Cui se acordă ajutorul de stat

NSocietăți înființate în baza legii 31/1990 (SRL, SA, etc.), Persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II), întreprinderi familiale (IF), Cooperative;

NAgenții de turism care detin licențe de turism valabile la data acordării ajutorului de stat, care desfăsoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990;

NGhizii de turism atestați care desfasoară activități conform codului CAEN 7990;

NStructuri de primiri turistice cu funcțiuni de cazare care dețin certificate de clasificare valabile la data acordării ajutorului de stat, care desfăsoară activități conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590;

NStructuri de alimentație, care desfasoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630, care sunt înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României;

NOrganizatorii de evenimente, conferințe, târguri și expoziții CAEN 8230.

Startul estimativ pentru depunere cererilor de finanțare

Iunie 2021

Important de știut!

În data de 2 Iunie 2021, prin intermediul unui comunicat de presă, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a transmis o recomandare către posibilii beneficiari ai ajutorului de stat pentru HoReCa, astfel încât aceștia să își pregătească din timp raportul de expertiză contabilă care certifică baza de calcul. Acesta este unul dintre documentele obligatorii ce se vor atașa solicitării de finanțare și trebuie întocmit conform reglementărilor CECCAR – Standardului profesional nr. 35 „Expertize contabile” sau, după caz, a raportului de audit, întocmit conform ISRS 4400 „Misiuni pe baza procedurilor convenite”.

Ghidul HORECA20 este pentru tine dacă:

Nnu găsești sau nu îți permiți un consultant, ori dacă vrei să economisești bani pentru cheltuielile tale esențiale;

Nvrei să înveți rapid ceea ce ai de făcut pentru a obține banii;

Nîn caz de nevoie, vrei răspunsuri din partea unor profesioniști în cel mai scurt timp.

Ce vei învăța?

Totul despre condiții, obligații, documente, proceduri și termene, explicat într-un mod practic. Ce este foarte important, vei ști să-ți deschizi singur contul în aplicația Ministerului Economiei și cum să depui efectiv cererea în aplicație.

Condițiile programului de finanțare

Vei afla care sunt condițiile de eligibilitate și cum poți verifica corect îndeplinerea acestora.

Este important să depui cererea de ajutor de stat doar dacă ești  unul dintre beneficiarii eligibili vizați de acest program de finanțare.

Obligațiile pe care le ai în calitate de beneficiar

Dacă intenționezi să aplici pentru obținerea acestui ajutor de stat, este foarte important să cunoști obligațiile pe care le vei avea în calitate de beneficiar, deoarece neîndeplinirea lor poate atrage automat returnarea banilor primiți prin acest program.

Cum depui solicitarea de finanțare

Depunerea solicitării de finanțare nu ți se va mai părea un proces dificil dacă vei ști dinainte ce ai de făcut.

Ce documente să pregătești, unde le încarci, cum depui cererea online, acestea sunt doar câteva întrebări la care vei primi răspunsuri punctuale.

Fluxul de implementare al unei solicitări de finanțare

Nu este vorba doar despre cum să depui cererea de finanțare. Prin intermediul ghidului HORECA20 vei afla care sunt următorii pași: cum îți încasezi banii, ce cheltuieli poți efectua cu banii primiți, cum faci efectiv plățile, ce documente trebuie să pregatești pentru raportarea cheltuielilor și multe altele .

Ce termene trebuie să respecți

Termenele pe care trebuie să le respecți sunt esențiale în obținerea acestui ajutor de stat, deoarece nerespectarea lor atrage automat respingerea cererii de finanțare.

Orice întrebare ai avea, primești răspunsul în maxim 3 zile!

 

Cu ajutorul modulului 2, vei învăța rapid tot ceea ce ai de făcut pentru a aplica cererea de finanțare cu succes.

Dacă vei mai avea nelămuriri după vizionarea sa, experții echipei noastre îți vor răspunde prin email la orice întrebare, în maxim 3 zile lucrătoare.

Cunoaște experții

Irina Popescu

Expert accesare fonduri nerambursabile
Cash Consult

 

Îmbinând studiile teoretice de specialitate în domeniile juridic, administrarea afacerilor și economic, cu o experiență practică de peste 13 ani în domeniul finanțării companiilor mici și mijlocii, Irina oferă consultanță celor interesați să își înceapă sau să își dezvolte afacerile cu ajutorul fondurilor nerambursabile.

Ana Nicolescu

Accounting Manager | Consultant Fiscal, CCF
Especial Audit

 

Ana are peste 15 de ani de experiență în consultanță în fiscalitate și contabilitate. În cadrul Especial Audit, Ana conduce echipele de contabilitate (diviziile Corporate și Persoane Fizice) și gestionează un portofoliu de clienți top-tier. Specializată în furnizarea serviciilor profesionale pentru IMM-uri, Ana identifică cele mai profitabile soluții contabile și financiare pentru afacerile clienților săi.

Alexandru Capotă

Expert accesare fonduri nerambursabile
Cash Consult

 

Cu o experiență de peste 10 ani în finanțări rambursabile și nerambursabile (microfinanțare, IMM și Corporate) și peste 100 societăți comerciale cărora le-a acordat suport, Alex este specialistul care poate răspunde rapid la orice întrebare specifică ajutorului de stat pentru HoReCa și nu numai.

Dorin Teodorescu

Consultant fiscal, FCCA, CCF, CECCAR, IIA
ACL International

 

Dorin face parte din echipa ACL International din 2008 și este responsabil cu furnizarea de consultanță fiscală clienților corporate. Anterior a fost consultant fiscal în cadrul PwC Romania, Auditor Intern într-o companie multinațională și Manager Taxe în cadrul BCR. Dorin este unul din cei mai experimentați consultanți fiscali din sectorul financiar din România.

Realizat de

în parteneriat cu

cu susținerea

Ghidul HORECA20 este compus din două module, disponibile online

MODULUL 1

Află dacă afacerea ta este eligibilă și care sunt obligațiile ajutorului de stat

GRATUIT

Irina îți prezintă toate detaliile schemei de ajutor, îți explică cum afli dacă afacerea ta este eligibilă și care sunt documentele pe care trebuie să le pregătești. Andrei, de la certSIGN, îți explică ce este și cum folosești certificatul de semnătură electronică calificată.

MODULUL 2

Ce ai de făcut pentru a obține banii și cum să îi cheltui fără riscuri

 500 300 lei*  disponibil în curând

Irina îți arată cum îți faci cont în aplicația online, cum completezi și cum depui formularul tău de solicitare, cum efectuezi plățile folosind banii primiți cu respectarea obligațiilor programului și cum raportezi către autorități cheltuielile pe care le faci.

Prețul special este valabil în primele 3 zile de la lansarea modulului 2.

La achiziția acestuia, vei putea pune întrebări experților și vei avea acces la răspunsurile oferite de aceștia la întrebările frecvente.

Află data lansării urmărind pagina HORECA20 pe Facebook sau abonându-te la newsletter.

Întrebări frecvente

Ghidul va fi actualizat în cazul în care vor apărea modificări legislative?

Da, iar tu vei fi informat prin email despre fiecare nouă actualizare.

Cum pot adresa întrebări în cazul în care mai am nelămuriri?

Odată cu cumpărarea modulului 2 al ghidului, ți se va crea automat un cont în platforma HORECA20 prin intermediul căreia poți adresa întrebările tale iar experții îți vor răspunde prin email.

Până când pot adresa întrebările?

Experții vor răspunde întrebărilor transmise până la închiderea sesiunii de aplicare a cererilor de ajutor de stat.

Cum voi putea cumpăra modulul 2 al ghidului?

De îndată ce va fi disponibil, îl vei putea cumpăra de pe pagina www.horeca20.ro iar plata se va face utilizând cardul bancar.

Oferiți și servicii de consultanță personalizate, inclusiv elaborarea raportului de expertiză contabilă sau de audit financiar?

Da. Ne poți solicita o cerere de ofertă folosind acest formular.

HORECA20 este un proiect implementat de către agenția Omnipro Mentor
Energie digitală
pentru HoReCa

[email protected]
+40 743 792 363

OMNIPRO MENTOR SRL © 2021 | Despre noiPolitica de confidențialitate