Legea ajutorului de stat pentru HoReCa a fost votată în Parlament

19 Mai 2021
Legea ajutorului de stat a fost votată în Parlamentul României

Camera Deputaților a votat astăzi, în unanimitate, legea de aprobare a ajutorului de stat pentru HoReCa oferit prin intermediul ordonanței 224/2020, urmând ca aceasta să fie promulgată de către Președintele României.

Modificările asupra cadrului schemei de ajutor care au fost adoptate astăzi sunt următoarele:

  • beneficiarii ajutorului de stat vor avea obligația menținerii activității pentru cel puțin 6 luni sau 12 de luni, și nu pentru 1 an sau 2 ani, așa cum era prevăzut inițial;
  • organizatorii de evenimente care operează sub codul CAEN 8230 (organizarea de conferințe, târguri și expoziții) au fost incluși în categoria beneficiarilor eligibili;
  • eligibilitatea cheltuielilor și verificarea legăturii acestora cu activitatea pentru care aplică vor fi eliminate dintre criteriile pentru obținerea ajutorului de stat.

Prin intermediul acestui ajutor de stat, un număr de aproximativ 74.000 de firme (structuri de cazare, structuri de alimentație, agenții de turism și ghizi turistici, organizatori de evenimente) vor primi o despagubire de până la 800.000 euro, mai exact 20% din scăderea veniturilor din 2020 față de 2019.

Spre deosebire de alte măsuri de ajutor, fondurile din cadrul acestei scheme vor fi împărțite către toate firmele care aplică cererea de finanțare și care îndeplinesc condițiile de eligibilitate.

Cererile se vor depune online după data de 1 iunie, conform ultimelor informații, iar durata sesiunii de depunere va fi de 10 zile lucrătoare, urmând a fi prelungită până la epuizarea bugetului, dacă va fi cazul.

Dacă din diverse motive nu poți angaja un consultant sau dacă vrei să economistești bani pentru afacerea ta, ghidul video HORECA20, realizat sub egida Fundației Naționale a Tinerilor Manageri, poate fi soluția pentru tine.

În cadrul ghidului disponibil online, experții îți arată tot ce ai de făcut pentru a obține banii și cum să respecți condițiile acestui ajutor:

  • care sunt documentele de care ai nevoie;
  • cum afli dacă afacerea ta are dreptul să primească acești bani;
  • cum îți faci cont în aplicația Ministerului Economiei;
  • cum depui cererea ta de finanțare;
  • ce ai de făcut dacă autoritățile îți cer clarificări;
  • cum semnezi contractul de finanțare și cum intri în posesia banilor;
  • care sunt obligațiile pe care trebuie să le îndeplinești ca beneficiar;
  • care sunt cheltuielile pe care le poți face cu banii primiți și cum să le raportezi prin intermediul aplicației.

Ghidul cuprinde module:

  • modulul 1 este gratuit și te ajută să afli dacă afacerea ta este eligibilă și care sunt obligațiile ajutorului de stat;
  • dacă afacerea ta are dreptul să primească acesti bani, poți cumpăra modulul 2 care îți explică ce ai de făcut pentru a obține banii și cum să îi cheltui fără riscuri.

În plus, dacă după vizionarea ghidului încă vei mai avea neclarități, experții HORECA20 îți răspund prin email, la orice întrebare, în maxim 3 zile lucrătoare.

De asemenea, experții noștri îți oferă servicii de consultanță personalizată pentru accesarea acestui ajutor de stat, inclusiv elaborarea raportului de expertiză contabilă sau de audit financiar.

Poți solicita o cerere de ofertă folosind acest formular.

HORECA20 este un proiect implementat de către agenția Omnipro Mentor
Energie digitală
pentru HoReCa

[email protected]
+40 743 792 363

OMNIPRO MENTOR SRL © 2021 | Despre noiPolitica de confidențialitate